DSB nu a respectat un punct al contractului în 7 din 8 ani

Gara centrală din Copenhaga în timpul nopții
Gara centrală din Copenhaga

În 2022 condiția era ca DSB să faciliteze transportul la timp pentru 77,9 procente din pasageri. S-a reușit doar pentru 73,3 procente.

DSB a întâlnit obligațiile de punctualitate doar într-un singur an din ultimii opt. Scrie TV2, ce a analizat contractul actual dintre DSB și stat.

Aceasta s-a întâmplat în ciuda faptului că cerințele companiei feroviare au fost reduse pe parcursul perioadei contractuale.

Punctualitatea față de client costă în faptul că DSB are obligația să transporte pasagerii cu trenuri regionale și de distanță mare cu o marjă de trei minute de la sosirea așteptată a trenului.

În 2022 obligația de punctualitate față de pasageri era la 77,9 procente pentru DSB.

Compania feroviară a statului a reușit să îndeplinească cerința în 73,3 procente dintre cazuri, reiese din examinarea celor de la TV2.

Directorul administrativ al DSB, Flemming Jensen comunică către TV2 că el “poate doar să își ceară scuze față de clienții ce întâmpină întârzieri”.

El mai adaugă că în multe cazuri întârzierile nu depind de DSB.

Sunt factori externi ce face dificilă respectarea timpilor de sosire. Printre care reformele feroviare cuprinzătoare executate de Banedanmark și schimbarea semafoarelor, spune Flemming Jensen.

Directorul de trafic al Banedanmark, Peter Svendsen comunică către TV2, că ambele Banedanmark și DSB au responsabilitatea pentru întârzieri.

El continuă comunicând că proiectele mari ce necesită echipamente pe calea ferată de care Banedanmark este responsabilă, sunt complexe, iar trenurile trebuie să circule simultan.

“Nu trebuie să fie o întârziere foarte mare înainte de a muta programul la tot ce urmează să circule, și folosim ore întregi pentru a restaura traficul. Asta pot resimți pasagerii”, spune Peter Svendsen.

Statul plătește anual aproximativ patru miliarde de coroane pe baza contractului cu DSB. Mulțimea de trenuri întârziate nu are o consecvență directă economică pentru DSB în relație cu deținătorul lui.

Ministerul transportului informează TV2, că DSB nu plătește compensație statului, atunci când nu respectă cerința de punctualitate față de clienți.

Clienții au drept la compensație, atunci când trenul este întârziat cel puțin 30 de minute.

În 2022 DSB a plătit 24,3 milioane de coroane în compensații pentru navetiștii întârziați prin intermediul Ordinului de Garanție a Călătoriei Navetiștilor (pendlerrejsegarantiordning).

Conform TV2 asta înseamnă de patru ori mai mult decât în 2021.

Contractul pe zece ani actual al DSB a început din 2015 și durează până în 2024, inclusiv.


Sursă: www.berlingske.dk
Imigrant în Danemarca © 2024. Toate drepturile rezervate. Propulsat de WordPress. Temă realizată de Alx Media.