Părinții șomeri în ajutor social vor primi mai mulți bani

Mamă cu copil

Guvernul și partidele susținătoare au ajuns la un acord comun despre cum să se configureze sistemul de ajutoare sociale.

Înțelegerea a durat mult timp, dar acum câteva zile, după luni de negocieri s-a ajuns la punctul culminant.

Guvernul și o parte din partidele Parlamentului – SF, Enedslisten, De Radikale, Alternativet și Kristendemokrater – au ajuns la un acord pentru stabilirea viitorului sistem de ajutoare sociale.

Continuă lectura…

Danemarca ajunge în fruntea listei competitivității globale

Steagul danez fluturănd

Oportunitățile companiilor în a concura cu rivalii din străinătate au crescut marcant. Aceasta reiese dintr-o nouă listă publicată de către Școala de Business elvețiană: Institute for Management Developments (IMD).

Pentru prima dată în istorie, Danemarca preia primul loc pe lista celor mai competitive economii ale lumii.

Danemarca, care anul trecut era plasată pe locul al 3-lea, avansează în fața rivalelor SUA și Singapore.

„Plasamentul frumos exprimă faptul că la mai multe capitole avem o societate care funcționează foarte bine și niște companii foarte puternice.” spune economist-șef la Dansk Industri (DI), Allan Sørensen în publicația de business DI Business.

Continuă lectura…

Încă există o limită superioară pentru ajutoarele sociale

Vas cu monezi răsturnat

Partidele susținătoare au amenințat cu noi alegeri în cazul în care limita pentru kontanthjælp (ajutor social pentru persoane care nu se pot întreține independent din cauza unei boli, pierderii locului de muncă sau situației sociale) nu este eliminată. Dar în schimb această limită a fost transformată.

Marți, Enhedslisten și SF au ajuns la o înțelegere care transformă limita și adaugă mai mulți bani pentru ajutoare sociale.

Dar încă este o limită cu care partidele s-au luptat să o pună pe loc încă de la alegeri, evidențiază analistul politic Erik Holstein.

Continuă lectura…

Donațiile substanțiale către moscheele daneze se interzic

Moschee în apus de soare

Lista de interdicții pentru donațiile de peste 10.000 coroane la moscheele din Danemarca extinsă de la una la trei organizații.

Două organizații au fost adăugate listei de interdicții la donații de peste 10.000kr pentru moscheele din Danemarca. Ministerul Străinilor și al Integrării publică acestea pe situl lor web.

Este vorba despre „Revival of Islamic Society” (RIHS) și International Islamic Charity Organization (IICO). Ambele organizații sunt de origine din Kuweit. Organizațiile sunt numărul doi și trei pe lista de interdicție. În luna martie Rashed Bin Saad Rashed Alolaimi a luat primul loc pe listă.

Continuă lectura…

Miniștrii UE de acord cu controlul vamal de jumătate de an

Hartă cu Scandinavia

De acum înainte ar trebui să fie posibil ca țările membre UE să introducă control vamal de până la jumătate de an.

Miniștri țărilor UE au ajuns la un acord pentru o schimbare generală ce privește regulile Schengen. Prin urmare va fi mai ușor pentru Danemarca să aibă control vamal la granițe.

Spune ministrul străinilor și al integrării Kaare Dynvad Bek după o întâlnire cu miniștrii celorlalte țări europene ce a avut loc vinerea trecută la Luxemburg.

Continuă lectura…

Danemarca dă o jumătate de miliard kr studenților străini

Student cu laptop

Studenți din România, Slovacia și Polonia vin în „pelerinaj” către Danemarca, unde îi așteaptă studii gratuite și cel mai mare SU din lume.

Dar fluxul de oameni a devenit atât de voluminos încât duce la explozia bugetului SU alocat.

Politicienii au pus o limită maximă de 437 milioane coroane pentru studenții străini proveniți din alte țări europene. Dar un nou inventar arată că în 2021, 514 milioane din banii contribuabililor danezi au fost dați studenților străini.

„Normal că nu suntem mulțumiți de aceasta. Este imposibil de susținut, dacă nu reducem aceste numere” spune Ulla Tørnæs, purtător de cuvânt al partidului Venstre

Continuă lectura…

Imigrant în Danemarca © 2024. Toate drepturile rezervate. Propulsat de WordPress. Temă realizată de Alx Media.