De acum înainte Gældstyrelsen – Agenția Națională de Administrare a Datoriilor – sustrage mai multe coroane din salarii, chiar și din cele ale oamenilor cu cele mai mici venituri.
Enhedslisten nu a intrat în această înțelegere pentru că ei cred că practic „va face oamenii săraci și mai săraci”.
Dacă aveți datorii către organele publice ale statului, în viitor va fi un risc mai mare ca Gældstyrelsen să sustragă părți din salariul dumneavoastră pentru a achita datoriile.
Aceasta va fi valabil și pentru oamenii cu veniturile cele mai mici.
O majoritate politică ce constă în partidul guvernant, Venstre, SF, De Radikale și Alternativet au încheiat un acord ce are ca scop reducerea datoriilor danezilor față de organele statului.
Și în acest acord, Gældstyrelsen primește dreptul de a sustrage din salariu mai mult decât în prezent.
„În general acesta este un acord bun, care va face ca mai mulți danezi să plătească datoriile, chiar și cei care au puțin, le vor fi mai ușor” spune ministrul impozitelor și accizelor Jeppe Bruus (S).
Mai concret, acordul conține etape, care printre altele ar trebui să pună accent pe oportunitățile de a ierta datoriile oamenilor dezavantajați din punct de vedere social, și au mai fost alocați 20 de milioane de coroane pe an pentru a întări sfătuirea voluntară în privința datoriilor.
Pe de altă parte se înjumătățește rata dobânzii pe suma datorată și se modifică suma care se sustrage de la grupul cu veniturile cele mai mici. Dar suma se stabilește acum în funcție de venitul fiecăruia.
„Asta va însemna că datoria totală, care acum crește de la an la an, va înceta să mai crească. Cu acest acord vor fi mai mulți danezi care vor începe să elimine din datorii” spune ministrul impozitelor și accizelor.
Când Gældstyrelsen sustrage din coroanele oamenilor, o va vace practic luând din banii venitului după ce taxele sunt aplicate și înainte să fie plătit în contul cetățeanului. Practic se numește „reținerea salariului”.
Momentan aproximativ 20% dintre danezi au datorii către organele statului. Poate fi în taxe plătite, amenzi, pensii alimentare și costuri de utilități.
Și la sfârșitul lui 2021 datoriile erau de 145 miliarde de coroane. Dar în realitate după calculele ministrului de impozite și accize este posibili să se sustragă numai 35 de miliarde.
Se ajunge la cele 35 de miliarde când ne uităm la acel grup de oameni cu datorii, care au posibilitatea reală de a le plăti.
Pe lângă faptul de a oferi termeni mai buni oamenilor cu venit mic pentru a achita datoriile către organele statului – vor trebui ca cei cu venituri mai mari să plătească mai mult.
Procentul din venit care se sustrage oamenilor acestui grup va fi ridicat de la 40 la 60.
„Cei ce au un venit frumușel, vor plăti mai mult. Cei în grupul cu venituri mici vor plăti lunar mai puțin. Dar în total va fi o porțiune mai mare din datoria lor.” spune Jeppe Bruus.
Limita venitului mic:
Categoria „sub venitul mic” înseamnă venituri anual care în 2022 sunt la pragul de 156.000kr, înainte de taxe, 125.00kr după taxe pentru datornici cu și fără obligația de a întreține copii.
Enhedslisten a părăsit negocierile
Partidul susținător al guvernului, Enhedslisten a părăsit negocierile ce au rezultat în acest acord, pentru că ei cred că rezultatul a ajuns să fie nebalansat din punct de vedere social.
„Nu putem fi în acest acord, pentru că va face oamenii săraci și mai săraci, fără a avea o perspectivă ca acești oameni să ajungă fără datorii” spune purtătoru de cuvânt de finanțe Rune Lund.
Chiar dacă el cred că sunt și părți pozitive cum ar fi sfătuirea pentru datorii, el crede că nu ține pe durată lungă să se facă un mod uniform de extragere a datoriilor din conturile oamenilor cu venituri mici.
„Aș fi dorit să ajungem la o înțelegere în care să avem focus pe o învoire voluntară în care cei din grupul cu venituri mici vor avea un proces de plată individual” spune el.
„Trebuie să rezolvăm problema cu datoriile către organele statului, care au explodat în ultimul timp. Dar cred că accentul este pus greșit.” adaugă el.
Conform ministrului impozitelor și accizelor încă se poate efectua un asemenea plan. În timp ce Rune Lund este de părerea opusă.
„Acest acord va face mai mult de 100.000 de oameni mai săraci. Aici este vorba de oameni, care în mare parte nu dețin nimic. Sunt oameni pe ajutor social, care au 20-30 coroane ca sumă disponibilă zilnică.” adaugă Rune Lund.
Sursă: www.dr.dk