DI (Dansk Industri) propune salvarea transportului public de la moarte prin scăderea prețurilor biletelor.
A crește prețul biletelor este o cale greșită, avertizează Dansk Industri.
Prin scăderea prețurilor la bilete mai mulți oameni vor folosi autobuzele și trenurile.
Momentan, prețurile pentru folosirea transportului public cresc. Firmele de transport DSB (trenuri), Metroselskabet (metrouri) și Movia (autobuze) au ridicat prețurile astfel încât utilizarea trasportului public a devenit în medie cu 4,9 procente mai scumpă.
În același timp, DSB, printre altele, se luptă cu faptul că clienții nu s-au întors în aceeași măsură ca înainte de epidemia de corona.
Aceasta ar putea însemna moartea transportului public, avertizează directorul DI Transport, Karsten Lauritzen.
– În acest moment, tarifele sunt în curs de majorare. Dar aceasta poate însemna moartea tăcută a transportului public. Cu cât se crește mai mult prețul, cu atât mai mulți oameni renunță la transportul public, declară el către Jyllands-Posten.
El propune ca subvențiile publice pentru transportul public să fie majorate cu cel puțin 300 de milioane DKK pe an și ca prețurile biletelor să fie reduse cu 12 până la 20 la sută.
Potrivit calculelor efectuate de Dansk Industri, acest lucru va determina cu zece la sută mai mulți oameni să ia autobuze și trenuri.
Potrivit directorului, calculele se bazează pe experiența din străinătate.
– Este la fel ca atunci când supermarketul scade prețul unui produs. Se câștigă mai puțin pe produs, dar în schimb se ajunge la vânzarea mai multor produse, explică Karsten Lauritzen lui Ritzau.
El subliniază că parcul auto a crescut cu jumătate de milion de mașini în ultimii zece ani. Potrivit Danmarks Statistik, aproape la fiecare a cincea familie există mai mult de o mașină în garaj.
– Este o problemă uriașă. Vedem că danezii au cumpărat mai multe mașini atât înainte, cât și în timpul crizei corona. Mașinile ocupă drumurile iar, prin urmare, avem nevoie de mai mulți oameni care să se deplaseze în autobuze și trenuri, astfel încât să evităm aglomerația, spune Karsten Lauritzen.
Organizația mai consideră că structura tarifară și întreaga organizare a transportului public ar trebui simplificate.
Ministrul Transporturilor Thomas Danielsen (V) este mulțumit de prezentarea din partea Dansk Industri. Dar nu este suficient de substanțială, apreciază el.
– Trebuie să facem ceva radical în legătură cu dezvoltarea transportului public. Dar nu cred că este suficient să schimbăm puțin tarifele și să dam puțin mai mult în subvenții publice. Spune el către Jyllands-Posten.
Ministrul spune că va înființa un comitet de experți care va veni cu recomandări pentru o nouă structură pentru serviciul de autobuz în Danemarca.
Sursă: www.berlingske.dk